Tehnologie

 

Tehnica folosită în stomatologie este într-un continuu proces de dezvoltare şi reinventare, perioada recentă aducând pe piaţă un număr considerabil de progrese în acest domeniu ce îmbunătățesc substanţial calitatea actului terapeutic.

De aceea, ne-am propus ca unul dintre principalele noastre scopuri să fie menţinerea în pas cu avansul tehnologic.

Unit stomatologic

Unitul dentar reprezintă piesa de bază al cabinetului stomatologic și elementul cu care pacientul intră în contact cel mai frecvent. De aceea uniturile clinicii noastre sunt alese cu grijă astfel încât să îndeplinească atât cerințele medicului, cât și să asigure confortul pacientului. În acest sens am ales scaune tapițate cu piele naturală fină pentru ca pacientul să aibă o vizită cât mai placută.

De asemenea, uniturile sunt dotate cu aparat de detartraj MECTRON și lampă led; iar toate piesele aparțin binecunoscutului producător austriac W&H.

Sistem de sterilizare CASTELLINI

Pentru că siguranța pacienților este cel mai important aspect pe care îl avem în vedere, clinica noastră dispune de unul dintre cele mai performate sisteme de sterilizare disponibile pe piață. Întreg procesul de dezinfecție și sterilizare este efectuat “ca la carte”, cu mare grijă și atenție la detalii.

Laser dentar EPIC™ Biolase

Datorită avantajelor multiple pe care le prezintă, laserul reprezintă un must have pentru orice cabinet. Epic Biolase este un laser creat special pentru sfera stomatologiei. Este conceput și setat la parametri optimi pentru diverse manopere stomatologice.

EPIC™ este soluția ideală pentru albirea profesională a dinților. Studiile au arătat că albirea întregii cavități efectuată cu EPIC™, într-o singură ședință de doar 20 de minute, se pot obține între 4 și 6 nuanțe. Mai rapid decât orice alt sistem de albire de cabinet!

Biolase este liderul mondial în stomatologia laser de peste 25 de ani!

T-Scan III

Clinica Omnia Dental folosește cea mai avansată tehnologie de analiză ocluzală computerizată, T-Scan III, bazată pe scanarea și măsurarea forței și evoluției în timp a contactului ocluzal.

T-SCAN este un dispozitiv complex, de ultimă generaţie, ce permite medicului stomatolog să echilibreze ocluzia dentară cu o precizie micronică. Astfel, ne putem asigura că forţa masticatorie se distribuie uniform la nivelul dinţilor, eliminând solicitările excesive de la nivelul anumitor dinţi.

Practic, T-Scan înlătură din diagnostic părerea subiectivă a pacientului, care de cele mai multe ori induce în eroare medicul.

Fiziodispenser NSK SurgicPro

Fiziodispenserul este un sistem chirurgical dedicat implantologiei orale, ultraeficient și foarte versatil, recomandat pentru prepararea zonelor pentru implant şi pentru inserarea propriu-zisă a implantului.

NSK SurgicPro, creat de compania japoneza NSK, este fiziodispenserul perfect pentru implantologia/chirurgia dentară, având performanțe ridicate și fiabilitate excelentă.

Aparatul este dotat cu fibră optică ceea ce înseamnă că conferă o vizibilitate mai bună medicului și totodată un plus de siguranță în efectuarea manoperelor chirurgicale.

Sistemul A-PRF

Tehnica A-PRF este o metodă revoluționară de tratament prin care se obțin membrane de vindecare chiar din sângele pacientului. Sângele este recoltat în eprubete speciale și centrifugat la parametri specifici. Astfel avem de-a face cu un produs final 100% natural, lipsit de efecte adverse.

Pentru a oferi siguranță maximă și rezultate optime pacienților săi, clinica noastră folosește atât eprubetele cât și centrifuga brevetate de către însuși inventatorul metodei – Dr Joseph Choukroun.

Apex locator MORITA

Durata de viaţă a unui dinte depinde foarte mult de corectitudinea tratamentului de canal. În acest sens, clinica Omnia Dental foloseşte unul dintre cele mai performante aparate de măsurare a lungimii canalului dentar – Dentaport Root ZX Morita.

Apex locatorul Dentaport Root ZX Morita este considerat la ora actuală cel mai performant sistem de măsurare electronică a lungimii canalelor radiculare. Dentaport Root ZX Morita defineşte standardele de performanţă, acurateţe şi siguranţă a pacientului. Este în momentul actual cel mai complex şi eficient sistem de determinare a lungimii canalelor radiculare.

PROPHYflex3-3

Aparat de profilaxie KaVo PROPHYflex 3

PROPHYflex 3 este un aparat performant de air-flow creat de Kavo (Germania). Particulele fine de pudră de carbonat de calciu cu diferite arome, folosite de KaVo PROPHYflex 3, curăță gentil fețele dentare supra și subgingivale fără să rănească gingia și nu lasă un gust sărat neplăcut . În urma procedurii obținem suprafețe dentare perfect netede, lipsite de placă bacteriană și colorații, și un masaj gingival ce îmbunătățește circulația sanguină și sănătatea gingiei.

KaVo PROPHYflex 3 poate fi folosit pentru completarea detartrajului cu ultrasunete, chiretajului manual, sau doar pentru simpla îndepărtare a colorațiilor apărute în timp pe dinți.

Aparat de detartraj MECTRON

Folosim un aparat multifuncțional de detartraj cu ultrasunete creat de compania italiana MECTRON. Aparatul este proiectat cu tehnologia cea mai moderna, și este utilizat pentru tratamentul și prevenirea bolilor dentare.

Aparatul nostru este echipat cu un sistem de feedback pentru reglarea automată a puterii. Sistemul monitorizează puterea aparatului și, dacă este necesar, o ajustează în termen de câteva sutimi de secundă. Este un avantaj incontestabil pentru un tratament eficient și confortabil.

În plus, unitatea este echipată cu un sistem APC (automatic protection control). Acesta este un sistem electronic de protecție automată care oferă siguranță maximă în timpul procedurilor de profilaxie sau tratament. Sistemul detectează automat abaterile de la funcționarea normală a aparatului și imediat, în mai puțin de 0,1 secunde, îl va opri.

Spectofotometru VITA Easyshade

Spectrofotometrul VITA EasyShade este un dispozitiv unic ce nu trebuie să lipsească din dotarea niciunui cabinet stomatologic atunci când vine vorba de realizarea unei lucrări protetice ideale ca și culoare.

VITA EasyShade determină obiectiv și cu înaltă precizie culoarea dinților naturali sau a lucrărilor protetice. Informațiile obținute sunt trimise la laboratorul de tehnică dentară. Astfel, dinții din viitoarea lucrare protetică se vor încadra perfect alături de dinții tăi naturali și nimeni nu va putea face diferența între ei.

Alegerea culorii nu a fost niciodată mai ușoară!

Instrumentar MEDESY

Un instrumentar de calitate trebuie să ofere medicului manevrabilitate și eficiență maximă, precum și să aibă o calitate ireproșabilă a materialului din care este confecționat.

Din dorința de a oferi pacienților noștrii o calitate maximă și o siguranță deplină a tratamentului, instrumentarul utilizat în clinica noastră provine de la prestigiosul producator de origine italiană Medesy.